Cum se fac pozele pentru inspectia de risc daca vrei o polita CASCO? Cum am mai spus si in articole anterioare, pandemia de COVID-19 a venit la pachet cu un fenomen de digitalizare, dar si cu avantaje noi precum autoconstatarile. Autoconstatarile iti ofera posibilitatea de a face singur o constatare, fara sa fie nevoie sa te prezinti fizic la un sediu Generali sau fara sa fie nevoie sa iei contact fizic cu o alta persoana, precum un inspector de daune.
Acest aspect este unul foarte valoros, cu atat mai mult cu cat, in eventualitatea in care iti doresti sa eviti contactul cu alte persoane, pentru reducerea riscului de a lua coronavirus, ai aceasta posibilitate.
Asadar, daca se poate face autoconstatarea in caz de daune (evident, in anumite conditii), trebuie sa stii ca aceasta optiune este posibila si in alte situatii, precum cazul in care doresti sa inchei o polita CASCO.
Afla ca daca doresti sa iti faci o polita CASCO pentru masina, inainte de incheierea ei va fi nevoie de un set de poze doveditoare a starii masinii in acel moment. Aceste poze doveditoare reprezinta practic o inspectie de risc.
Ce este aceasta?
Inspectia de risc este obligatorie pentru orice autoturism rulat (care are mai mult de 50 km). Fara ea, polita CASCO nu poate fi incheiata. Ea reprezinta un set de poze ale masinii, realizate din diferite unghiuri pentru a evidentia starea masinii la momentul incheierii politei CASCO.
Daca inainte de pandemie aceste poze erau efectuate de catre un inspector avizat, acum aceste poze pot fi facute de tine, cu conditia ca ele sa respecte standardele cerute.
Pozele trebuie sa fie clare, sa arate conditii preexistente ale masinii (de exemplu, zgarieturi ale caroseriei, avarii ale jantelor, fisuri in parbriz s.a.m.d.) si facute din toate unghiurile cerute.
Care sunt fotografiile necesare?
4 poze cu masina intreaga, din toate cele patru unghiuri posibile: dreapta fata, stanga fata, dreapta spate si stanga spate;
O poza cu numarul de identificare/seria de sasiu, care se poate gasi fie stantata pe caroserie, fie incastrata de producator in parbriz
O poza cu bordul masinii in care sa se vada clar numarul de kilometri parcursi;
4 poze, cate una pentru fiecare roata a masinii fotografiata individual (aceste poze vor fi necesare doar daca doresti sa adaugi in polita de asigurare si clauza de asigurare pentru jante si anvelope);
Cate o poza pentru fiecare avarie preexistenta, in detaliu clar: zgarieturi de caroserie, zone de caroserie infundata/indoita, avarii ale jantelor, fisuri sau zgarieturi ale geamurilor sau parbrizului s.a.m.d.
Poza cu cele 2 chei ale masinii, daca este inclusa si clauza de inlocuire a cheii.
Atentie:
Trebuie sa stii ca exista si cazuri in care acest tip de constatare nu poate fi facuta de tine si anume, cazurile in care se doreste asigurarea unor vehicule a caror valoare noua este de peste 100.000 euro. Aceste cazuri necesita o aprobare in prealabil din partea companiei asiguratoare.
Pentru mai multe detalii sau pentru o oferta de polita CASCO, te invit sa ma contactezi prin formularul de contact de mai jos sau la numarul de telefon afisat pe site.